Bine ați venit la Biserica Ortodoxă
 Biserica „Adormirea Sfintei Ana”

Un loc de rugăciune și comunitate

-Parohia Hălmăcioaia-


Istoric și așezare


Parohia Hălmăcioaia face parte din protopopiatul Bacău, fiind situată în satul Hălmăcioaia, comuna Racova, județul Bacău. Satul Hălmăcioaia este localizat în partea de Nord-Vest a județului Bacău, așezat pe podișul dealului Hălmăcioaia, întinzandu-se pe o rază de 400 m. Reprezintă o așezare veche, rotundă, cu ulițe înguste, locuită de oameni a căror principală indeletnicire este agricultura. 













Parohia Hălmăcioaia Biserica cu hramul „Adormirea Sfintei Ana”Sat Hălmăcioaia, comuna Racova, județul Bacău


 
Despre Noi
Biserica Ortodoxă „Adormirea Sfintei Ana”este un loc sacru unde credincioșii se adună pentru a celebra tradițiile străvechi ale credinței ortodoxe. Oferim servicii religioase, activități comunitare și sprijin spiritual pentru toți membrii parohiei noastre.
Lăcașul de cult
Biserica parohială a fost construită între anii 1920-1923, sub îndrumarea fostului paroh Petrovanu Vasile și a consilierilor săi parohiali, pe  locul unei alte biserici, despre care se știe din tradiția locală că a fost ridicată în anul 1902 din furci de stejar și lut, sub îndrumarea călugărului Dinescu Constantin și a preotului paroh de atunci Vartoloș Ion. 
Lăcașul de cult este construit din cărămidă pe temelie de ciment, în formă de cruce, având două turle iar exteriorul fiind tencuit și invelit cu tablă. Biserica este proiectată de arhitectul Siovani Petru și clădită prin contribuția credincioșilor.
Catapeteasma este din lemn de brad, pictată în ulei în anul 1902 de pictorul Bizante Petru, pictura fiind actualmente in stare bună. Stilul în care se încadrează lăcașul de cult este bizantin.
Între anii 2011-2013 s-a construit din temelii, o casă de prăznuire, având drept destinație cantină socială, de către actualul preot paroh, Petraru Costică, împreună cu enoriașii acestei parohii. În anul 2014, luna octombrie, am reușit să obținem un ajutor din partea primăriei Racova, care a suportat toate cheltuielile pentru a acoperi Sfânta Biserica cu tablă nouă lindab și a reface integral tencuiala exterioară cu ciment alb. În anul 2016, au fost refăcute din fier forjat gardul și porțile de la intrarea în curtea bisericii. 
A fost refăcut gardul exterior din lamele din tablă, leațuri din țeavă rectangulară și la cimitir din panouri galvanizate.










Sfințiri, resfințiri, slujbe cu arhiereu
Biserica a fost sfințită în anul 1923 de către Prea Sfințitul Episcop Lucian, al Eparhiei Romanului și resfințită în anul 2003, la data de 12 octombrie de către Prea Sfințitul Episcop Vicar Varsanufie al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Eftimiei al Romanului.




De ce a fost ales hramul"Adormirea Sfintei Ana"?
Biserica cu hramul Adormirii Sfintei Ana este o emblemă a tradiției și spiritualității în comunitatea noastră. Hramul sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, un moment deosebit de venerat în calendarul ortodox. În această zi, credincioșii se adună pentru a celebra viața și moștenirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, un exemplu de râvnă și sfințenie maternă.Biserica noastră, dedicată acestei mari sărbători, reprezintă un loc de rugăciune și reflecție pentru credincioși, oferindu-le un spațiu sacru în care să își întărească credința și să se închine în fața Sfintei Ana. Această însemnare sărbătorește nu doar istoria și tradiția bisericii, ci și comunitatea noastră înstrăinată.









Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Sfânta Ana, care, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, se trăgea din seminția lui Levi. Ea era ultima fiică a Măriei și a preotului Mathan, care a preoțit pe timpul împărăției Cleopatrei și a lui Sapor, împăratul perșilor, mai înainte de împărăția lui Irod Antipa. Preotul Mathan a avut trei fete: Mar ia, Sovi și Ana. Pe cea dintâi a măritat-o în Betleem și a născut pe Salomeea; pe cea de-a doua a măritat-o tot în Betleem și a născut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Înaintemergătorului; iar pe cea de a treia, adică pe Sfânta Ana, a măritat-o în pământul Galileei și a născut pe Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea Salomeea, Elisabeta și Sfânta Maria, sunt fete din trei surori, iar Mântuitorul nostru era văr de-al doilea după trup cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul.Deci această Sfântă Ana, după ce a născut pe mântuirea a toată lumea, după ce a înțărcat-o și după ce a dăruit-o în biserică la vârsta de trei ani, ca pe un dar fără de prihană lui Dumnezeu Atotțiitorul, a viețuit cealaltă vreme a vieții sale în post, rugăciuni și faceri de bine către cei lipsiți, și s-a dus în pace către Domnul, la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim s-a săvârșit la 84 de ani, încât Sfânta Fecioară Maria, pe când se afla încă în templu, la vârsta de 11 ani, a rămas fără părinți.

Pr. Petrovanu Vasile (1920-1943)

Pr. Drăgușanu Constantin (1943-1948)

Pr. Vlad Neculai (1948-1959)

Pr. Grecu Dorinel (1959-1988)

Pr.Crăciunescu A. (1988-1989)

Pr. Baciu Vasile (1989-1999)

Pr. Gavrilescu Nicolae (martie-dec 1999)

Pr. Lambru Florin (2000-2005)

Pr. Petraru Costică (2005 – 2023)

Pr. Nicau Cristinel (2023-prezent)

Cimitirul Bisericii Noastre

Sfânta Liturghie

Participați la Sfânta Liturghie duminicală și îmbogățiți-vă sufletul cu rugăciuni și cântări tradiționale.

Spovedania și Împărtășania

Oferim sacramentele Spovedaniei și Împărtășaniei pentru toți cei care doresc să se apropie de Dumnezeu.

I BUILT MY SITE FOR FREE USING